Viata moderna, cu bune si cu rele

Discutam acum de curand de ce nu este bine sa consumam in exces paine, cartofi, orez alb, paste fainoase sau mamaliga, carbohidrati mai exact. Sa nu intelegem gresit, carbohidratii nu sunt bau-bau, insa daca nu ii alegem corect pe cei din fructe, legume si cereale integrale, carbohidratii ne cam incurca in procesul de slabire. Mai ales daca procesul de slabire se refera la o persoana sedentara.

De obicei persoanele care obisnuiesc sa consume frecvent genul asta de carbohidrati si au si cateva kilograme in plus, in momentul in care li se recomande sa reduca consumul lor apeleaza la celebra replica „Dar mamele si bunicile noastre le consumau si erau slabe’’. De acord, pe vremea aceea erau putine cazuri de obezitate, insa viata si calitatea ei erau altele atunci. Acum traim in secolul vitezei… avem o viata moderna.

Evident ca aceasta noua viata ne-a deschis noi orizonturi, ne-a usurat calitatea vietii, avem hyper-market-uri unde gasim absolut tot ceea ce ne este necesar prin gospodarie, ne deplasam in mare parte cu masina, insa tot modernismul si confortul de care ne bucuram vine si cu minusuri in calitatea vietii, dar si cu plusuri…pe cantar.

Cum si de ce ne ingrasa viata moderna?

  1. Ne face sedentari

Totul este de-a gata! Incepand de la spalatul hainelor si al vaselor pana la uscatul lor. Pornind de la ideea ca mamele sau bunicile mancau paine (cred ca mai tineti minte cate paini cumparam cand eram mici), mamaliga, paste fainoase (celebrele ciorbe cu cartofi si taitei), cartofi (si mai celebrele tocane din care niciodata nu lipseau cartofii) si totusi erau slabe. E adevarat, asa mancau, insa ele munceau o zi intreaga prin curte sau prin casa. Spalau hainele de mana, le storceau ca o menghina pana nu mai iesea firicel de apa din ele, le intindeau. Noi mai facem ceva din toate astea? NU! Poate doar faza cu intinsul hainelor, in cazul in care nu avem deja o masina de spalat care le si usuca. Avem aparate electrocasnice inteligente care, in functie de programul ales, gatesc, spala, usuca…si ne fac sa stam in canapea cautand solutii minune pentru o viata sanatoasa. Avem o multime de hypermarket.uri accesibile tuturor si acolo gasim absolut orice. Hrana, cosmetice, aparatura electrocasnica….absolut orice avem nevoie, insa asta ne tine departe de piata, unde gasim fructele si legumeze de sezon proaspete si cultivate natural. Ne tine departe de restul magazinelor pe care le-am putea vizita. De fapt toate astea ne tin pe loc.

  1. Ne streseaza

Paradoxal, asa-i? Desi traim in secolul vitezei si al tehnologiei si asa cum am spus la primul punct, viata tinde sa fie din ce in ce mai usoara, noi devenim din ce in ce mai stresati. Cum este oare asta posbil? Desi veti spune ca gresesc, prin lipsa activitatilor fizice, avem mai mult timp la dispozitie sa ne gandim la diverse lucruri. Si nu stiu cum se face dar mereu ne gandim la cele mai rele: vine intretinerea, rata la banca, am o sedinta importanta maine, am 7 rapoarte de predat pana la sfarsitul saptamanii si stau peste program. Cateodata ne gandim si la nemurirea sufletului si ne stresam din nou. Viata moderna, cu toate beneficiile ei, ne face sa fim tristi pentru ca uitam de lucrurile marunte: plimbari in aer liber…Netflixul le-a inlocuit cu succes, lumina soarelui…care ne intra in week end dimineata pe geam si ne trezeste prea devreme, iar asta ne enerveaza, parcurile pline de copii si veselia lor…ne obosesc si ne enerveaza pentru ca noi suntem tracasati si obositi dupa o zi intreaga de stat cu ochii in calculator. Toate astea inseamna stres, stresul inseamna mult cortizol si mult cortizol inseamna multi colacei.

  1. Ne indeparteaza de obiceiurile sanatoase

Nu mai avem niciodata timp sa ne asezam la masa cand mancam, daramite sa mai si incalzim mancarea. Ori mancarea rece nu e gustoasa, asa ca un sandwich, doua…trei salveaza situatia. Mai ales ca asta scuteste si timp pretios, iar in timp ce iti indeplinesti sarcinile de la serviciu, iei si pranzul si cina. Micul dejun nu se mai ia acasa, pentru ca la fel, nu avem timp. Un covrig sau un pateu, in drum spre birou par a fi alegerile perfecte. Doar par. Nici macar in week-end nu mai stam la masa cu familia. A devenit o rutina sa mancam repede si ce apucam. Ne trezim la un moment dat grasi si bolnavi si nu intelegem de ce. Igiena alimentara si respectarea unui orar de masa ne ajuta sa mentinem o greutate normoponderala, dar si mai important ne fereste de o serie de probleme de sanatate.

Ce incerc eu sa spun nu este ca ar trebui sa ne intoarcem in cretacic si eventual sa gasim un rau unde sa ne spalam rufele, insa daca tot ne simplificam viata, timpul ramas sa il folosim in favoarea noastra. Sa ne asezam la masa, sa mai mancam si cate o supa sau o ciorba, sa mai cumparam si un iaurt in loc de covrig, iar in week end sa ne incarcam cu energie buna in aer liber, pentru ca urmeaza o noua saptamana petrecuta in lumina albastra si artifiala de birou.

Facebook Comments

Related Posts

by
Previous Post Next Post
10 shares
Back