Alina si kilogramele

Alina si kilogramele
 
Alina Sava, ne povesteste cu sinceritate si pe alocuri cu umor si autocritica, viata ei privita prin prisma kilogramelor in plus. De-a lungul timpului a slabit, s-a ingrasat si tot asa pana cand a hotarat sa ramana slaba, sa-si educe mintea, stomacul si gusturile alimentare.  Sunt sigura ca veti zambi complice atunci cand ii veti parcurge povestea, dar mai cred cu tarie ca va veti incarca de energia pozitiva, curajul si determinarea, pe care Alina, le transmite cu fiecare rand.
 
Alina, iti multumim ca ne-ai impartasit aventura ta pas cu pas si iti promitem ca, in continuare vom fi alaturi de tine asa cum si tu esti alaturi de noi toate: cu sfaturi, cu incurajari si replici amuzante. Impreuna, mana de mana, nimic nu ne sta in cale. Nici kilograme, nici suparari cotidiene si nici momentele de impas. Suntem o echipa. Una mare, unita si minunata. La sfarsit de an, cand vom face bilantul kilogramelor pierdute vom simti cu adevarat cat bine ne-am facut una celeilalte.
 
‘’Ma simt ciudat sa scriu ( desi a scrie e pasiune),  sa scriu unor fete care poate inteleg, judeca sau compatimesc, se regasesc , plang sau rad. Dar o fac ,pentru ca asta sunt eu si nu imi e rusine cu mine.
Sunt un copil ce a fost crescut de bunici de la 3 luni pana la 7 ani , cand am venit la Brasov la scoala. Tendinte de a sta la camin si apoi la gradinita au fost ‘’n’’, dar mie imi lipseau microbii, pamantul, oile, cainii si bunicii ce ma ocroteau.  Mancarea de la camp din zori de zi, apa din fantana, animalele si natura, ma atingeau de dimineata pana in noapte, iar eu iubeam asta, ma completa. Fiecare plecare de la bunici era presarata cu lacrimi pana la Brasov, la sfarsit de fiecare vacanta. Scriam scrisori saptamanal, si oftam asteptand mereu vacanta. Obiceiurile de mancare si-au pus amprenta, desi eram un copil foarte sanatos, mancand orice, eram slaba. Spre 19 ani am ajuns si eu sa vad cum sta treaba cu corpul frumos si armonios, cand mi-am cunoscut iubirea vietii. Si am inceput sa slabesc…din dragoste. Cum spunea tata, « fata asta se topeste pe zi ce trece.  Aveam 58 kg, dar eram numai buna! Eram asa pentru ca ma imparteam intre casa, munca, facultate, mancam printre picatele ca ma hraneam cu dragoste mai mult , era de inteles , mergeam foarte mult pe jos.  Asta in 2001. Am stat asa ani de zile pana m-am intors din Anglia in 2005. Stand la soacra , muncind haotic si ca o nebuna, reluand scoala, mutatul in chirie, toate au fost ca o depresie poate refulata in mancare, nu stiu. Declinul kilelor de acolo a venit…si oboseala.
2 ani ne-am chinuit sa ne obisnuim cu ideea ca stam  in chirie. Au urmat pregatirile de nunta (2008) , stres, dar Alinuta-bulinuta gatea ,si gatea, pentru toata lumea. Cumparam lucruri ce nu stiu daca le foloseam, pentru ca aruncam. Ne-am ingrasat amandoi, dar nu vedeam asta pentru ca ne iubeam si munceam. Nunta a venit, cand probam rochia, a venit un stres fantastic ca ma simteam grasa, plina de sunci, ma incuraja sotiorul cu ‘’hai sa mai mancam ceva bun, ce praji faci?’’. Nu aveam cantar, ci doar haine ce nu mai imi veneau! In fine, trecu tot…eram frumoasa ca eram a lui, eu , aceeasi…noi…obisnuinta!
Vine stresul de facut copil. 2 ani de  chin, sa nu slabesc, sa nu ma destabilizez, sa pap sanatos si la orice ora…nu conta ce, cat, doar, doar ramaneam eu insarcinata. Analize, doctori, stres, sex cand spuneau niste bete, calendarul, acum, nu conta cand. Aveam 84 de kg cand am fost la primul control in 2010, apoi am tot pus ca aveam o scuza, eram in sfarsit gravida! Am nascut si nu mancam mai nimic ziua, ca eram stresata, bebe mic, primul. Citeam , gateam si ma ocupam de casa. Seara , magica seara , mancam cu domnul sot…cred ca pranzul!!!! Am ajuns inapoi pe la 80 cu greu. In fine, in 2013 am ramas insarcinata cu bebe 2 cam de la aceleasi kile…no stress! Mancam si gateam pentru tot blocul, numai bunatati, mai rau ca aia de cand foametea. Imi place sa gatesc si sa am oameni la masa, dar nimeni niciodata nu mi-a spus ca acele combinatii de mancare traditionala , nu fac bine,  sambata de sambata si nu la orice ora! Avand tendinta de ingrasare, nu prea intelegeam eu multe. Salvarea mea , dupa nasterea baiatului  a venit, nu stiu cum, aterizand pe un grup de Rina, in aprilie 2014, inainte de Pasti. Pentru ca deja aveam bucate zdravene in frigider, nu aveam cum sa le arunc…asa ca le-am mancat. Dar in data de 24 aprilie 2014 a inceput, cum spun eu, viata! Am renuntat la tot ce era prost, la dependenta de desert dupa masa, pepsi-ul de dimineata, pranz si seara, paine cu orice, oricand, ulei peste tot, cartofi prajiti cu ochiuri si branza, mamaliga cu tochitura in ulei si linsul gelatinei, grasimii de pe friptura din cuptor. Toti am facut asta, macar o data! Sa nu credeti ca fetita imi manca prejeli. Nu, pentru ea gateam separat , apoi incet ciorbita noastra, si alte mancaruri, dar toate aveau carne! La baiat s-au schimbat toate in casa noastra. Pentru ca citeam si vedeam cum altele slabesc, si slabesc, si vedeam ca manacnd sanatos si corect, EU slabeam, deci functiona. Radiam! Am pornit de la 90 si am atins intr-un an 60. Cum sa nu ma iubesc ca am avut vointa!? Am vrut si stiu ca se poate iar. Nimeni nu moare din legume crude la o masa, la o salata langa o friptura. Important e sa vrei si sa intelegi de ce mananci asa. Am avut ‘’n’’ discutii cu domnul sot pe tema mancarii. O da, am ajuns sa nu am ulei in casa, ciorbele sa fie cu legume si ceva , nu amestecul de taitei , cartofi sau zdrente…cuptorul merge mai mult decat ochiul si frunzele nu ne lipsesc din casa. Nu am restrictii pentru altii, dar cer sa imi respecte doar decizia ca nu vreau sa gatesc prostii. Sunt pe drumul cel bun cu cele peste 10 kile ce le-am acumulat aici in Canada, am avut suisuri si coborasuri de cand sunt aici, am gatit Rina dar cateodata nervii te imping sa mai bagi in gura si o bucata de paine decat o ciocolata…si m-a costat. Stiu ce ma ingrasa, stiu ce ma slabeste dar cateodata parca lenea sau, nici nu stiu cum sa o numesc, e cu mai multa putere decat ca tu stii ca faci ceva gresit. Ceva de genul, lasa ca nu se pune, sau cum spune prichindelul meu, o data si gata! Ei, dar nu e asa. Repetarea cere repetare si eu vad cat de greu pleaca afurisitele astea de kile. Acum cand am inceput sa slabesc, mi-am promis ca, inapoi, nu mai vreau sa ajung. Psihic  am fost la pamant, nu o data ca mi se vad colacii (dar nu faceam nimic). Degeaba sotul ma adora daca eu nu ma iubesc pufoasa. Degeaba imi iubeste corpul ce i-a adus doi copii daca eu, cea care il poarta, il urasc cateodata ca nu ma asculta. E foarte greu sa te abtii, dar am invatat de la voi ca asa, cu o anumita limita se poate…si da, se poate!!
 
Am vorbit despre  viata mea in kilograme , pentru ca cea personala nu a fost grea, dar nici foarte usoara. Unic copil, rasfatat pana la cer si cu un sot ce ma iubeste pe masura, cu aproape tot ce mi-am dorit, desi am avut ani de sacrificii, sunt sanatoasa desi poate psihic, daca ma mai vad iar grasa, o sa cedez!
Mii de pupici!’’