Zeita cofetar- regina slabitului, Maria Achim

Ma gandeam deunazi ce ne motiveaza cel mai mult,  pe noi femeile, sa slabim? Sigur ca in minte ne vin in prima faza multe clisee, mai mult sau mai putin adevarate, ca SANATATEA, STIMA DE SINE si INCREDEREA. Cu siguranta si aceste trei aspecte conteaza atunci cand suntem in fata unei astfel de decizii precum slabitul si schimbarea stilului de viata, insa ceea ce cred eu ca declanseaza declicul si apasa butonul din capul nostru, este o poza cu noi in care credem ca aratam mega sexy, insa cand  o privim nu ne recunoastem.

 

 

„Bai stiti voi rotile alea mari de fân? Toata lumea  face poze catarata pe ele sau impingându-le. Anul trecut, mergand la tara, am gasit si noi cateva roti de genul in drumul nostru si m-am gandit sa-mi  fac si eu cateva poze ca sa ma dau bunoaca pe Facebook. Mno, ala a fost unul dintre butoanele de start… pentru dietă, pentru a slăbi, pentru a fi mai sănătoasă. Cumva, nu știu cum sa zic, dar de fapt voiam sa fiu mai frumoasa, apoi, unde mai pui ca intr-un om slab vad si sanatate”

 

Ea este Maria Achim, de meserie cofetar, si face cele mai spectaculoase torturi din lume, dar si cele mai apetisante priconuci din Univers.  Mi-au aparut chiar si in vis acum ceva timp. Visul a devenit realitate pentru ca Maria nu a stat mult pe gand si cum a auzit despre vis, imediat s-a pus pe framantat si copt si mi-a trimis un pachet plin cu bunatati. Dar asta e alta poveste. Povestea este alta, clasica: Ea o frumusete fasneata, cu niste kilograme in plus, kilograme pe care nu le constientiza foarte bine. Cum spuneam si la inceputul articolului, motivatia apare sub diverse forme. Pentru Maria noastra a fost un cumul de factori motivanti, insa faceti un exercitiu de imaginatie si  inchipuiti-va cat de greu este sa rezisti in primul rand tentatiei de a manca minunatiile alea dulci care ii ies din maini si bineinteles, cat de greu este sa faci acele minunatii fara sa gusti cremele si tot ce trebuie pentru a te asigura ca totul este asa cum trebuie.

 

Ce credeti totusi ca a motivat-o cu adevarat sa slabeasca?

 

„Am ajuns acasa si cand sa pun pozele pe Facebook nu mi-a placut niciuna, nici frumoasa nu eram, nici slaba, nici macar funny nu iesisem. Atunci, seara, i-am zis sotului ca eo vreau sa slabesc neaparat!’’. Deci de unde atata sanatate? Impactul vizual si imaginea au cantarit cel mai mult in decizia Mariei de a slabi. Evident ca slabitul, cel dobandit intr-un mod sanatos desigur, atrage dupa sine si alte beneficii precum cele enumerate la inceputul articolului. Dar acestea sunt consecinte ale lui si mai putin factori care ne fac sa slabim.

 

 

Cum a fost inceputul pentru Maria, mi-a scris chiar ea. Si ca sa nu pierdeti farmecul povestirii, cititi urmatoarele randuri cu accent ardelenesc:

„Bai am mare noroc ca am și sprijin din partea lui…a sotului, zic. Am zis ca de la gura nu o sa – mi pot trage in veci, am început să pap cate un iaurt seara, asta dupa cina, de obicei, cand ma lua foamea iar. Tare-mi placea mancarea! Mi-am luat chiar si adidasi cu gandul sa ma apuc de alergat. Bai, da’ adidasi din aia scumpi, 300 si ceva de lei am dat pe ei, nu asa oricum.  Pai usor nu-i să alergi, dar imi era rusine cumva… cum sa dai ma atatia bani pe ei si sa ii tii acolo de decor?? Asa ca am continuat cu alergatul, si incetisor au inceput sa apara si rezultatele. Totusi  era greu fara o regula- doua, iar atunci am gasit vrabiutele, si analizand eu un pic ce fac ele, mi s-a parut ca se potriveste la ceea ce voiam eu. Sa slabesc incet dar sigur, sa pap cam ce vreau in mare, insa in anumite combinatii si sa pot avea  acest stil alimentar pe viata. Pe mine ma sperie dietele, iar eu vad vrabiuta ca pe un stil de viata sanatos.’’

 

Cum arata mesele Mariei dintr-o zi obisnuita? Nu este vreun secret, nici vreun aliment minune sau vreo potiune magica. Este hrana si atat: simplu, curat si gustos:

 

„Dimineata pap de regula paine prajita cu unt, de asta nu ma pot desparti nicicum, insa  niciodata nu aleg paaine alba. La pranz carne cu ciuperci sau broccoli si neaparat salata verde si/ sau rosii. nu m-am saturat inca de salata verde chiar daca o  pap zilnic. Si seara de regula o ciorba, supa crema, omleta sau o salata. Nu-mi mai trebuieeee cartofi mai!! Nici nu cred ca pierd ceva daca nu-i mai mananc. La gustari bag un pumn de nuci sau un fruct, mai bag si cate o feliuaa de tort cateodata, ca sunt om si eu si am,, sentimente” si slabiciuni, dar o felie doar si asta pentru ca  nu vreau sa – mi fortez norocul. Ca tare-mi mai place cand ma vede careva si-mi zice…. Bai Marie dar ce bineee ai slăbiiiiit!!!

Bai si sa nu credeti că mi e usor, dar recunosc ca nu-i la fel de greu ca la inceput. Fac torturi zilnic, am 2 slabanogi in casa care vor sa se ingrase, si totusi eu am slabit, si slabesc in continuare.  Acum voi pune punct slabitului si deja intru la mentinere. Cred ca adevarata provacare abia acum incepe.”

Provocare

 

Daca ati ajuns pana la acest punct, inseamna ca ati citit experienta Mariei, ati zambit si v-ati hotarat sa va apucati de schimbat silueta, alimentatia si sa incepeti un nou capitol din viata voastra. Tocmai din acest motiv vreau sa va spun ca mai exista un factor motivational foarte puternic si anume puterea exemplului.

 

Cand vedem colaje cu poze before/ after cu rezultatele spectaculoase ale altor femei, in mintea si in sinea noastra, dintr-un soi de admiratie combinat cu invidie, si cand spun asta nu inseamna ca e ceva rau, ci mai degraba un sentiment constructiv si competitiv. In mintea noastra rasare intrebarea „dar oare eu nu pot?”. Pornind de la aceasta intrebare si de la aceasta poveste, va provoc si pe voi cititoarele care inca nu si-au facut curaj sa inceapa schimbarea, sa va intrebati imediat cum  terminati de citit, „Oare eu nu pot?”.

 

Facebook Comments

Related Posts

by
Previous Post Next Post
25 shares
Back