“Vivat tehnologiae”! Asa ar fi spus stramosii nostri vorbitori de limba latina daca ar fi fost la fel de norocosi precum suntem noi, generatia Millenial, beneficiarii si posesorii de internet la discretie. Suntem la un click distanta de orice informatie, iar statisticile arata ca in randul doamnelor si domnisoarelor, informatiile cautate in Google sunt despre diete. Slava cerului gasim diete de toate felurile si pentru toate gusturile. Cel putin teoretic.
In mare voga este Dieta Daneza, dieta care dureaza 13 zile, este hipocalorica, hiperproteica si promite rezultate extraordinare.
In toata perioada de cand fac parte din grupul de suport Jurnal de Vrabiuta- Dieta celor 1200 de calorii, am intalnit fete care au avut rezultate spectaculoase, dar si fete care brusc au dobandit intolerante alimentare, mai ales la telina, spanac, carne de vita si de miel. Adica la toate alimentele care alcatuiesc dieta si o fac sa dea rezultate. Ei si sa te tii intrebari “pot sa inlocuiesc x cu y sau y cu z” si toate combinatiile de litere din alfabet, poate-poate reusesc sa manance ce doresc si basca sa mai slabeasca si vreo 10 kg in 13 zile.
Dragele mele, raspunsul este nu…cu caps lock.
Dietele universale luate de pe internet nu se modifica. Fiecare are o logica si fiecare aliment accelereaza metabolismul. Pentru numele lui Dumnezeu, sunt doar 13 zile care, scrise pe hartie, pot accesoriza frumos usa frigiderului. Daca n-am murit de la mancarurile care ne-au adus kilogramele in plus, va asigur ca nu se moare de la spanac…sau telina.
De ce va spun toate astea? Pentru ca am tinut Daneza. Si pentru ca nu am respectat intocmai planul alimentar. Nefiind o mancatoare de carne, am inlocuit vita si mielul cu pestele, singura carne pe care o tolerez. Am slabit doar patru kilograme si sunt sigura ca as fi doborat, pus la pamant si calcat pe cap mult mai multe daca imi supuneam papilele gustative la tortura de a simti gustul carnii de miel si vita.
Dar faptul este consumat si asumat. Cu toate astea drumul meu catre silueta de revista nu s-a oprit aici. Am invatat in tot acest timp sa mananc cu masura, sa iubesc hrana si nu “mancarea”, sa ma hidratez cu cel putin doi litri de apa zilnic pentru a-mi pastra pielea sanatoasa si ferma si am inteles ca atunci cand mi-e foame slabesc (si am mai slabit, inca 11 kilograme, din ianuarie pana acum, dar inca nu am ajuns la finish). Sa nu cumva sa credeti ca ma infometez sau ca, fereasca Barbosu’ as promova infometarea. Ma refer la senzatia aia de foame dintre mese, care te face sa rozi diverse chestii si pe care le ignori, crezand ca nu se depun daca le consumi direct din punga, asunsa sub birou sau pitita dupa usa dulapului cu “bunatati”. Senzatia aia de foame este de fapt un moft si ignorand-o cu desavarsire, cu timpul se va plictisi si va disparea. Atunci procesul este complet, creierasul s-a invatat sa manance doar mese principale, sa ceara doar hrana sanatoasa si stomacul, dragul de el, va inceta sa se smiorcaie sub forma de sunete plangacioase si mofturoase.
Cam asta este drumul meu de pana acum. Va voi tine la curent cu noua mea viata de Vrabiuta si cu rezultatele aferente.
Semneaza: niste #vrabiute
