Top 3 metode periculoase de slabit

Doar cine nu a trecut printr-o dieta de slabire nu stie cat de greu sau de frustrant poate parea intreg procesul, mai ales atunci cand nu exista informatie, ori cand exista prea multa si nu stim pe care sa o alegem. Nu cred ca este cazul sa mai spun ca de cele mai multe ori avem tendinta de a apela la calea cea mai usoara, cel putin in aparenta, iar ceea ce poate parea usor si rapid poate fi si periculos. Intre a pierde in greutate si a slabi este totusi o diferenta. Slabitul se refera la un proces lent si la o pierdere din masa de grasime, in timp ce pierderea in greutate se refera de cele mai multe ori la o deshidratare (eliminarea apei din tesuturi, golirea intestinelor), pierderea masei musculare. In cazul in care vi se pare o nimica toata, tin sa va anunt ca o deshidratare puternica duce chiar la pierderea vietii, iar pierderea masei musculare nu inseamna neaparat coapse mai subtiri, ci organe slabite.

Iata si un top 3 al celor mai des folosite, dar si gresite metode de slabit.

 

1.       Restrictionarea drastica a caloriilor

Cum am spus in nenumarate randuri, un deficit caloric este absolut necesar si recomandat in absolut orice dieta de slabire. Este un principiu universal si asta pentru ca, indiferent de cat de sanatos mancam, un numar prea mare de calorii nu ne ajuta sa slabim, ba mai mult, ne aduce cateva kilograme bune in plus. Reducand caloriile cu mult mai mult decat rata metabolica, nu inseamna nimic altceva decat incetinirea metabolismului. In prima faza scaderea in greutate poate fi una spectaculoasa, insa nu se va pierde din masa adipoasa, ci doar apa din tesuturi, continutul intestinal si masa musculara. Dietele restrictive care presupun consumul a mai putin de 1200 de calorii duc la pierderea masei musculare si asta pentru ca in lipsa energiei, corpul va consuma proteina din muschi pentru a compensa aceasta lipsa. Exista si studii care arata ca genul acesta de diete care au ca si consecinta pierderea masei musculare atrag dupa sine efectul yo-yo. Adica dupa terminarea dietei respective, kilogramele vor reveni usor si intr-un numar chiar mai mare decat cel pierdut initial pentru ca pierderea masei musculare va fi inlocuita cu depozite de grasime. Asadar, nu va lasati incantate de cateva kilograme pierdute rapid care va fac sa arati bine fie pentru o vacanta sau un eveniment special, caci veti reveni la o forma fizica chiar mai rea decat cea initiala.

 

2.       Postul intermitent tinut pana in punctul de post negru

Postul intermitent se refera la o perioada mai mare de timp de repaos alimentar, existand totusi o anumita fereastra de timp in care se poate manca. Este o alternativa buna pentru a da un impuls metabolismului care, din diverse motive nu vrea sa imbunatateasca arderile si sa ajute cantarul sa o ia in jos.  Insa repaosul alimentar se refera la lipsa uneia dintre mese si nu la mai multe, ori chiar la toate, asa cum de multe ori se intampla.  Tentatia este destul de mare pentru ca senzatia de foame poate disparea, iar ideea ca se va slabi si mai mult daca se sar mai multe mese consecutiv, fac ca foamea sa devina istorie.  Sa va mai spun cat este de gresit? Va spun: este absolut gresit. Postul intermitent are ca scop imbunatatirea metabolismului si este o metoda de urgenta si de scurta durata. Infometarea este o tortura la care corpul ne este supus si efectul este invers fara de postul intermitent: incetinirea metabolismului. Prin postul negru, creste nivelul de cortizol pentru a substitui lipsa de energie. Aceasta substitutie se realizeaza prin conversia aminoacizilor din muschi in glucoza. Acest proces duce la scaderea ratei metabolice si a masei musculare. Dupa o perioada de genul acesta, cand corpul cedeaza, din cauza nivelului crescut de cortizol va exista tendinta de supraalimentare. O alta consecinta nefavorabila datorata postului intermitent tinut mult prea sever, este ca o data cu cresterea cortizolului, creste si insulina, ceea ce ingreuneaza si mai mult procesul de slabire.

 

3.       Inlocuirea meselor cu suplimente alimentare

Exista intr-adevar suplimente alimentare precum aminoacizii si pudrele proteice, menite sa suplimenteze calitativ alimentatia zilnica a unei persoane care doreste sa slabeasca si sa-si modeleze corpul. Evident, aceste suplimente se adreseaza persoanelor care fac si sport si nu urmeaza doar o dieta. Din pacate genul acesta de suplimente fie sunt evitate din cauza unor pareri preconcepute, fie sunt ignorate in detimentrul pastilelor/ batoanelor/ shake-urilor pentru slabit. Cata vreme un astfel de produs promite inlocuirea cu eficienta a meselor, fugiti de ele. Nimic nu poate inlocui hrana, ci doar poate fi suplimentata cu substante naturale care se regasesc si in ceea ce noi consumam zilnic.

Suplimentele care promit energie, scaderea apetitului si cresterea ratei metabolice, in mare parte se bazeaza pe cafeina si efedrina, substante excitante ale sistemului neurologic si cardiovascular. Pun presiune mare pe inima prin cresterea pulsului si prin efectul de termogeneza, efecte extrem de daunatoare pe termen lung, dar si foarte periculoase pentru persoanele care sufera de afectiuni cardiace. Pe langa inima, glandele suprarenale si ficatul au de suferit de pe urma acestor suplimente.

In concluzie, secretul unui corp armonios este in bucatarie si in sala de sport, iar suplimentele nu pot compensa lipsa activitatii fizice si nici nu pot anula efectele alimentatiei gresite.

Facebook Comments

Related Posts

by
Previous Post Next Post
0 shares
Back