Dependenta mamei – dezechilibrul fiicei




“O depresie poate sa te duca foarte repede de partea cealalta a prapastiei”

De multe ori, in spatele problemelor de greutate, stau ca piatra de temelie traume, frici si depresii. In astfel de cazuri, mancarea devine refugiu, companion si sfetnic.
In randurile de mai jos va voi relata povestea unei vrabiute, care din dependenta alcoolica a mamei a dezvoltat o dependenta alimentara, dependenta care a adus-o la 86 de kilograme.

Era in anul 3 de facultate, cand problemele financiare si dependenta de alcool, au impins-o pe mama vrabiutei la o tentativa de suicid. Socul a fost imens, insa cu ajutorul iubitului ei si a prietenilor apropiati, protagonista a reusit sa treaca peste aceasta trauma. Asta pana in urmatorul an, cand a avut loc cea de a doua tentativa de suicid a mamei sale. De data asta pronosticul din partea medicilor a fost dur. Se afla intr-o stare comatoasa de gradul 4, iar sansele de supravietuire erau minime. Totusi, a primit o sansa la viata, s-a trezit din coma, s-a recuperat fizic, insa nu si psihic. Dependenta de alcool nu a fost vindecata. Datoriile catre banci crescusera si mai mult, drept pentru care intreaga familie s a mobilizat pentru a putea sa le achite. 

“Nu ma duceam la examene, asta pentru a putea face proiecte pentru alti colegi, munceam numai noaptea pentru ca dimineata mergeam la facultate. Aveam un stil de viata haotic si asta m-a dezechilibrat total”.

Din cauza datoriilor foarte mari si a veniturilor foarte mici, vrabiuta noastra nu a mai putut fi sustinuta financiar pe durata studiilor. A inceput sa munceasca pentru a se putea intretine, insa o data cu aceasta initiativa, au aparut si kilogramele in plus. Timpul nu ii era suficient si pentru respectarea orelor de masa, asa ca a inceput sa manance alimente procesate, de tip junk food, bombe calorice, nocive, dar gustoase, simplu de procurat si relativ ieftine. Cum acest gen de alimente creeaza dependenta, a inceput sa le consume si in momentele in care se simtea trista, singura si coplesita de problemele de acasa. Mancarea ii devenise refugiu si companion.

Noul stil de viata, lipsa somnului, stresul si depresia i-au adus rand pe rand kilograme in plus, ajungand sa cantareasca 86 de kilograme. Nu se mai simtea bine, depresia se accentuase si stima de sine era inexistenta. A realizat ca si stilul ei de viata este o dependenta si exempul avut in familie, a facut-o sa spuna stop, sa-si reevaluze prioritatile si sa schimbe macazul catre o viata sanatoasa din toate punctele de vedere.
In luna ianuarie a acestui an, a inceput lupta impotriva kilogramelor si a dat startul cu o dieta bazata pe proteina animala. Dupa finalizarea dietei, si-a ales ca aliati in lupta cu kilogramele, sportul si dieta Vrabiutei. Mananca sanatos in limita a 1200 de calorii zilnic si face exercitii fizice in mod constant. In prezent cantareste 71 de kilograme si continua lupta pana isi va atinge targetul de 60 de kg. 

“In ultimii doi ani nu prea am simtit ca am o mama”.

Denisa isi iubeste nespus de mult mama, insa dependenta femeii a indepartat-o si au facut ca relatia mama-fiica sa fie aproape inexistenta. Desi, asa cum chiar vrabiuta ne povestea, mama ei este un om minunat, momentele in care consuma alcool o transforma radical, drept pentru care evita intalnirile prea dese cu ea. A suferit si i-a lipsit enorm prezenta feminina din viata ei, sprijinul matern de care avea atata nevoie.
O data intrata pe grupul Mentinerea dupa dieta X, protagonista povestii de astazi, a gasit sprijin, incurajare, vorbe duioase, iar in imaginea Adnanei, a proiectat imaginea mamei care ii lipsea.

Scopul povestii de astazi nu este acela de a o judeca pe mama vrabiutei, ci acela de a intelege cat de periculoase sunt dependentele de orice fel. Cand scapa de sub control sunt mai presus de vointa, de perceptia asupra realitatii si a propriei persoane. Mama ei a pierdut controlul si are nevoie de ajutor. Vrabiuta noastra a inteles capcana dependentei si a oprit-o la timp.

Chiar daca timpul este si acum o problema pentru ea, fiind studenta la master si avand doua joburi, nu se abate de la drumul ei. Este inca in proces de slabire, dar si de vindecare emotionala.

Vrabiuta noastra puternica si determinata, noi, restul vrabiutelor ne rugam pentru mama ta si trimitem catre Univers toate gandurile noastre bune, toate incurajarile si energiile pozitive. Pe tine te felicitam din toata inima pentru reusita de pana acum, suntem alaturi de tine mereu si te sustinem in fiecare zi pentru a duce la bun sfarsit lupta.
Nu uita, ca dincolo de toate problemele, dincolo de dependenta de alcool, mama ta, cu sufletul ei bun si cald, dar chinuit si incercat, este inca acolo. Caut-o in fiecare zi si ajut-o in orice clipa sa se regaseasca si sa se intoarca.

Niste #vrabiute care va iubesc 💖

Facebook Comments

Related Posts

by
Previous Post Next Post
0 shares
Back