Deși nedrept, sa ne ingrasam este floare la ureche, insa sa slabim e greu, extrem de greu. Ne culcam slabe si frumoase si, zbang, ca prin minune ne trezim grase, dar tot frumoase. Si ne-am dori din suflet sa ne punem iar la somn si, din nou zbang, sa ne trezim slabe si poate chiar mai frumoase.
De ce nu se intampla asta? Veti gandi ca poate varsta, ca metabolismul, ca hormonii, ca universul care conspira impotriva formei voastre fizice de invidiat. Insa daca v-as spune ca toate astea sunt doar inchipuiri? Ca de fapt procesul de ingrasare este fie la fel de simplu, fie la fel de greu ca si cel de slabire?! Diferenta este ca atunci cand acumulam kilogramele in plus o facem din placere pentru ca, de cele mai multe ori mancam mult, ori haotic si intotdeauna ceea ce ne face placere: dulciuri, paine, fast food, patiserie, snaksuri, bauturi acidulate sau nu…ce sa mai?! Festin! Problema este ca nu realizam cand si cum se acumuleaza kilogramele decat in momentul in care fermoarele fustelor pocnesc, pantalonii nu mai intra pe noi, iar bluzele se muleaza parca mult prea bine si ostentativ pe burtica pufoasa.
De ce nu luam masuri cand hainele sunt in stadiul in care doar ne strang? Pai va zic eu! Pentru ca de fapt nu ne ingrasam, ci intra hainele la apa, ori „sunt abia spalate”. Nu stiu voi, dar eu am spus-o de multe ori, chiar daca nu o credeam cu tarie.
Ideea este ca atunci cand incepem sa luam proportii avem rabdare. Le lasam sa se aseze usor usor, nu ne pasa, mancam ce ne place, suntem bine cu papilele gustative, deci lumea e a noastra. Totusi atunci cand realizam proportiile nou capatate, intram in panica. Bine, nu din prima, pentru ca mai gasim si mai inventam noi 2-3 scuze ca sa ne pacalim singure.
Dar si cand vine momentul ala de panica maxima, logic, ne apucam de dieta. Si sport, numai ca asta de multe ori ramane la stadiul de „imi fac abonament la sala luni”. Ei dar in acest moment al vietii noastre se schimba datele problemei. Daca pana acum savuram tacticos cate o ciocolata pe seara in fata televizorului, fara nicio grija, acum, in momentul slabitului, toata rabdarea noastre se duce pe apa sambetei. Pur si simplu dispare de parca nici nu ar fi existat vreodata. Dupa prima portie de broccoli, ori salata verde, dam fuguta la cantar sa vedem daca minunea slabitului a fost infaptuita. Sa vezi si sa nu crezi! Nu, nu a fost infaptuita. SI cu siguranta nici maine nu o sa se intample miracolul, insa cu siguranta se va intampla la un moment dat daca dispunem de aceeasi rabdare si perseverenta. Pentru ca nimic nu se intampla peste noapte. Nici slabitul si nici ingrasatul. Nu ne ingrasam de la o ciocolata sau o prajitura, cum nici nu slabim dupa o salata verde si 3 abdomene. Ce vreau sa spun este ca daca ne-am ingrasat 20 de kilograme intr-un an nu putem sa slabim tot pe atat intr-o luna. Si nu este nici corect si nici sanatos.
Asadar, slabitul, ca si proces, nu este mai anevoios decat ingrasatul, ci mai putin placut pentru papilele gustative.
Cere oare slabitul sacrificii?
Nu voi fi ipocrita si nici mincinoasa ca sa spun tare si raspicat NU, ci voi fi sincera si voi raspunde cu amintirea inca vie a zilelor, lunilor, ba chiar anilor de restrictii, care intre timp s-au transformat in stil de viata. DA, slabitul cere sacrificii. Slabitul cere timp, cere rabdare si implicare totala.
Aud de multe ori ca multe persoane nu isi iau micul dejun acasa pentru ca sunt mereu pe graba, insa il iau mereu in drum spre birou. Un covrig, un pateut, o gogosica…ca doar e dimineata! Si asta este gresit. Ne putem trezi cu o jumatate de ora mai devreme si sa aruncam doua oua intr-o tigaie antiaderenta, ori intr-un vas cu apa si avem un mic dejun sanatos si satios gata in 10 minute. Putem sa rupem seara 30 de minute din timpul nostru atat de pretios, pe care parca niciodata nu il valorificam atat pana in momentul dietei, si sa ne gatim un pranz sanatos, gustos si „de slabit” pentru a doua zi la birou. Acest timp pe care consideram ca il rupem, este un timp daruit noua de fapt. Este timpul nostru in care facem ceva pentru noi, mai ales ca acum, in situatia data, facem ceva benefic pentru noi.
In momentul cand care o sa acceptam faptul ca ne-am ingrasat din propria noastra neglijenta si vom intelege ca timpul ne este prieten si nu dusman, in ziua in care aceste „sacrificii’’ se vor transforma in „momentele pentru noi’’, slabitul nu va mai parea nici greu, nici amevoios si nici frustrant. Va veni ca o consecinta naturala.
Daca nici asa nu merge, ne gasiti pe grupul de suport Jurnal de vrabiuta- Dieta celor 1200 de calorii unde va vom bombarda cu voie buna, ras in hohote si pe alocuri lacrimi de emotie. Impreuna e mai usor. Promit!
